Sistemul energetic din România trece printr-un proces amplu de transformare, astfel încât, pe de o parte, să asigure din intern alimentarea economiei şi a populaţiei şi, pe de altă parte, să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de mediu asumate la nivel european. Acest proces este extrem de complex şi necesită un efort semnificativ din partea companiilor din domeniu, constând în investiţii considerabile, în special în tehnologii moderne de producere a energiei, dar şi pentru reţelele de distribuţie şi pentru dezvoltarea unor soluţii de stocare a producţiei în exces. În plus, toată această transformare are loc într-un mediu geopolitic incert şi într-un cadru fiscal impredictibil.
România s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) să scoată din funcţiune centrale pe cărbune, vechi şi poluante, şi să le înlocuiască cu unităţi mai puţin poluante şi care încorporează tehnologii eficiente. Planul, actualizat în 2023, pune un accent mai puternic pe tranziţia către energia verde, prin includerea unui capitol asociat REPowerEU (planul european pentru securitate energetică), cu măsuri de accelerare a producţiei de energie verde, de promovare a eficienţei energetice a clădirilor şi pentru recalificarea forţei de muncă. Prin această componentă, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare de 1,4 miliarde de euro.
Măsurile sunt binevenite, dar eforturile de modernizare a sistemului energetic trebuie susţinute şi de un cadru legal favorabil şi stabil. Or, preponderent în ultimii ani, companiile din energie au fost vizate de multiple reglementări fiscale, care au afectat predictibilitatea şi le-au determinat să îşi reevalueze planurile de afaceri.
Reglementări contradictorii
Printre cele mai recente modificări se numără introducerea, de la 1 ianuarie 2024, a impozitului minim pe cifra de afaceri, de 1%, pentru companiile cu venituri de peste 50 de milioane de euro, inclusiv cele din energie, în cazul în care impozitul pe profit (de 16%) este mai mic. Jucătorii din petrol şi gaze sunt supuşi unui impozit suplimentar, de 0,5% din cifra de afaceri, pe lângă impozitul pe profit. Este vorba de societăţile care extrag ţiţei şi/sau gaze naturale, fabrică produse obţinute prin rafinarea petrolului, distribuie, transportă sau comercializează combustibili gazoşi, precum şi de comercianţii de carburanţi sau combustibili. Sunt exceptaţi operatorii care desfăşoară exclusiv activităţi de distribuţie/furnizare/transport de energie electrică şi gaze naturale, reglementaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Însă în România nu există companii care desfăşoară exclusiv astfel de activităţi, cel puţin printre cele vizate de noile taxe (cu cifra de afaceri peste 50 de milioane de euro).
Trebuie menţionat că impozitul suplimentar pentru companiile din petrol şi gaze se aplică pe o perioadă limitată, până la 31 decembrie 2025 (respectiv până la finalul anului fiscal care se încheie în 2026, pentru cei cu an fiscal modificat). Ulterior, şi aceştia vor plăti impozitul minim pe cifra de afaceri, de 1%, dacă impozitul pe profit este mai mic.
Totuşi, rămâne incert cum se va aplica noul regim de impozitare în cazul companiilor care beneficiază de prevederi legale specifice, contrare celor nou introduse.
Este vorba în principal de reglementările care vizează titularii de acorduri petroliere şi de extracţie a gazelor naturale (inclusiv din Marea Neagră), conform cărora regulile fiscale valabile la încheierea acordului trebuie să rămână neschimbate pe întreaga perioadă de exploatare. Acesta este un element extrem de important pentru companiile în cauză, dar nu este clar ce lege va prevala în cazul lor – cea iniţială sau cea recentă. Dacă noua reglementare se aplică şi pentru aceşti producători de energie, înseamnă că, din nou, se schimbă regulile în timpul jocului şi vor fi afectate investiţiile în derulare. Dacă prevalează legea iniţială, cea nouă îşi pierde obiectul, pentru că vizează tocmai beneficiarii reglementărilor specifice – producătorii din petrol şi gaze.
Aşadar, este nevoie de clarificări rapide, pentru că aceste companii mai sunt supuse şi reglementărilor fiscale internaţionale transpuse în legislaţia naţională, cum ar fi impozitul minim pe profit la nivel global, care vine cu provocări suplimentare.
În concluzie, sistemul trebuie modernizat pentru a diminua dependenţa României de surse externe de energie, dar, dincolo de investiţii, are nevoie de un cadru stabil de reglementare, în special în privinţa taxării, care să ofere investitorilor predictibilitate pentru a realiza planuri de afaceri pe termen mediu şi lung.
