Americanii sunt sensibili la cuvintele folosite in comunicarea publica. Numerosi psihologi sustin ca, in actualele imprejurari din Statele Unite, care agita pietele financiare, cuvantul criza e bine sa fie evitat. Fiindca ar fi prea tare. Cuvantul turbulenta, folosit acum de foarte multa lume, li se pare mai putin socant. Numai ca acest cuvant, turbulenta, are numeroase sensuri. Dintre toate, l-am ales pe cel care mi s-a parut a fi cel mai potrivit: vartej.
De unde a plecat vartejul? Numerosi experti spun ca de pe piata imobiliara. Si ca, de fapt, vina-vinilor ar purta-o creditele asa-numite subprime. Dar cum totusi e vorba de o veritabila criza, care loveste marile piete financiare, dublata si de amenintarea recesiunii, a restrange baza ei de lansare ar contrasta cu realitatea.
E drept ca actuala criza nu seamana in nici un fel cu precedentele. Fiindca istoria, timp indelungat, s-a confruntat cu crize de supraproductie. Iar, acum, America breveteaza o criza de supraconsum. Iar zona de plecare a unei astfel de crize e tocmai consumul. Sau, mai exact, excesul de consum sustinut adeseori de excesul de creditare.
In toti anii de dupa Al Doilea Razboi Mondial, americanii si-au perfectionat stilul de indatorare, l-au dezvoltat, l-au democratizat. De fapt, au democratizat imprumuturile si au inceput sa culeaga roadele: democratizarea bunastarii. Au creat, practic, un triunghi de sisteme democratice, strans legate intre ele, in care au incorporat sinteze dintre cele mai sanatoase de gandire filosofica, sociologica, politica si economica. Un triunghi ce constituie, poate, cea mai semnificativa ilustrare a civilizatiei americane: democratizarea investitiilor, democratizarea creditelor si democratizarea veniturilor decente.
Consider important sa arat ca la baza sistemului lor, continuu perfectionat, americanii au asezat o valoare la care tin foarte mult. Mai exact, au invatat ca pentru o astfel de valoare merita sa te zbati, sa muncesti cu pofta: confortul. Democratizarea investitiilor,democratizarea imprumuturilor si democratizarea veniturilor decente, care au pus in functiune masinaria consumului, largind accesul la confort, poate ca n-ar fi fost posibile fara expansiunea pietelor financiare.
Punctul de plecare: nerabdarea. Familia americana nu mai avea timp pentru modelul traditional. Nu mai avea timp sa plece "de la lingura" si sa tot adune pana la varsta pensionarii. Asa s-a nascut visul de a-si fauri un univers de bunastare obtinand totul dintr-o data. Un vis indraznet. Imaginatia americana, dupa ce a gasit metoda (totul dintr-o data) a descoperit si solutia: credite pentru case, credite pentru studii, credite pentru consum.
Fata monedei devenise stralucitoare: confortul obtinut dintr-o data. A venit imediat si reversul monedei. Daca bancile crediteaza tot, casa, mobila, aparatura electrocasnica, aparatura electronica, automobil, inseamna ca totul e al bancii. Banca e proprietarul. Familia creditata beneficiaza de confortul platit de banca in mod conditionat. Prima conditie: sa castige bine si sa-si plateasca lunar rata plus dobanda. Iar ca sa castige trebuie sa munceasca. Asa ca nu doar familia iesea in castig, ci si societatea. Caci traiul confortabil era platit cu munca performanta in folosul societatii.
Imaginatia a fost pusa continuu la lucru. Visul a umplut spatiul intre extreme: saracul a inceput sa gandeasca fara incetare cum ar putea sa devina bogat. Visul nu a fost insa niciodata un simplu vis. A fost mereu un torent de energie. Interesant este ca oamenii de pe alte meleaguri, sositi in America, erau luati de val si ajungeau sa-si imagineze proiecte la care nu s-ar fi gandit niciodata in tarile lor. Si asta, in primul rand, pentru ca ei au gasit in America un stil de viata intemeiat pe optimism. Si scriu "stil de viata - ceea ce inseamna mai mult decat mod de viata - pentru ca mi se pare o sintagma mai potrivita, bazata pe acele sinteze de gandire solida, economica, filosifica, sociologica si politica, pe care le-am amintit deja.
Mitul ca americanului ii ajunge un adapost , un biftec, lada cu bere si telecomanda televizorului e tot atat de fals ca si mitul ca japonezul se multumeste cu o hrana sumara, cu o plata modesta si cu un adapost stramt, in schimbul carora e dispus sa munceasca pana la epuizare. E multa vreme de cand japonezii au deprins gustul consumului, chiar al consumului pe datorie. Cu atat mai mult acest gust a facut explozie in America. Pentru ca americanii au privit in viitor si au vazut cum saracul va trece, cu timpul, in clasa de mijloc. Si l-au imaginat, apoi, cum avea sa se mute din casa lui saracacioasa intr-o alta casa, mai mare, mai luminoasa, mai moderna. Apoi, cum avea sa-si cumpere, intr-un loc pitoresc, o casa de vacanta. Si gandul nu s-a oprit, a continuat sa lucreze, imaginatia colectiva l-a vazut pe americanul mijlociu cumparandu-si o a doua casa de vacanta. Iar toate astea n-au fost simple visuri, n-au fost doar inchipuiri ce aveau sa devina iluzii pierdute. Au fost proiecte care au prins viata. Dar cat de departe putea fi impins visul?
- Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
