Companii

Neamţ şi Vaslui, liderii regionali ai UE într-un clasament al angajaţilor din agricultură raportat la numărul total de angajaţi din judeţ. În UE, România este ţara cu cel mai mare număr de locuri de muncă la nivel regional în agricultură, silvicultură şi pescuit

În România, 24 din 42 de judeţe au raportat cel puţin 16,5% din totalul de angajaţi în sectorul agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

În România, 24 din 42 de judeţe au raportat cel puţin 16,5% din totalul de angajaţi în sectorul agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

Autor: Florentina Niţu

04.05.2024, 00:05 114

♦ Jumătate din numărul de angajaţi din judeţele Neamţ şi Vaslui sunt activi în agricultură, arată o statistică Eurostat care plasează cele două judeţe din România pe primul loc într-un clasament la nivelul UE.

În 2020, existau două regiuni din UE în care mai mult de jumătate din numărul total de persoane angajate erau active în agricultură, silvicultură şi pescuit, ambele fiind situate în estul României, în judeţele Neamţ (51,4 %) şi Vaslui (61,7 %), arată o analiză a Eurostat, biroul european de statistică.

În statistică au fost incluşi toţi lucrătorii din aceste sectoare, inclusiv cei pentru care munca la fermă este un job cu jumătate de normă sau sezonieră. Aceste persoane sunt, de cele mai multe ori, membri ai familiei proprietarului şi ajută în perioadele de vârf, în sezon adică, la recoltarea culturilor, de exemplu. Astfel, numărul total de lucrători agricoli este mai mare decât numărul formal de angajaţi – bazat pe numărul de angajaţi şi de persoane care desfăşoară activităţi independente, precizează reprezentanţii Eurostat.

„Sectorul agriculturii, silviculturii şi pescuitului a reprezentat o sursă importantă de locuri de muncă pentru un număr mare de regiuni din estul şi sudul statelor membre ale UE. Acesta a fost, în special, cazul Bulgariei, Greciei, Poloniei, Portugaliei şi României“, potrivit Eurostat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO